Tarile si natiunile sunt diferite. Asemanatoare si diferite. România intra si ea, fireste, în acest joc al asemanarilor si deosebirilor. Nu cumva este totusi si mai diferita? Cu alte cuvinte, nu se situeaza oare mai "excentric", sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativa normalitate europeana? Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politica din vara anului 2012 a lasat impresia ca tara e defecta.

"Trebuie, mai întâi, sa va spun ca va citesc acum un capitol din cartea mea care se numeste Amintiri din pribegie. [...] Capitolul pe care vi-l citesc este ultimul din aceasta carte si, de fapt, este dincolo de pribegie, fiindca e vorba de socul întoarcerii mele în tara, dupa o absenta de patruzeci si cinci de ani. Eram în momentul acela la Paris, secretar general al unei institutii românesti benevole care se numea Casa Româneasca, si, impresionati peste masura de ce se întâmplase la Bucuresti în decembrie 1989, am hotarât sa venim la Bucuresti cu niste masini, aducând în tara lucruri care lipseau partidelor, universitatilor.

"Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmpla destul de des, din varii motive, rasfoiesc culegerile de perle de tranzitie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureala si impostura valaha are efectul paradoxal de a ma întrema. Avem, carevasazica, resurse de umor (fie si involuntar), avem înca resurse de vitalitate animala din care, cine stie, vor rasari, cândva, si florile gingase ale normalitatii!"

"S-a întâmplat la un moment dat ceva iesit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut sa nu se întâmple? Cine poate sti? S-a ivit o civilizatie altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se afla astazi. Aroganta Occidentului a fost pe masura. În raport cu "ceilalti", puterea lui a atins o cota înspaimântatoare. Ne dam seama astazi ca a fost doar o faza a istoriei. Dar a putut sa para - atât de mare ajunsese sa fie distanta - ca e un dat fundamental al unei umanitati ierarhizate." (Lucian BOIA)

11 autori Humanitas citesc din propriile volume fragmente selectate de ei înșiși.

"Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii ramân cel mai adesea acolo unde specia îi asaza: (în "bancul de heringi", de care vorbea un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa în care venim pe lume si tot acolo ramânem, cei mai multi dintre noi, pâna la sfârsit."

A fost odată ca niciodată un prinţ, nu mai mare, dar nici mai mic decât un băieţel ca toţi băieţeii, care trăia singur pe o planetă mititică, departe de Pământ. Și poate că nu i-am fi aflat povestea dacă într-o bună zi pe planeta lui n-ar fi răsărit, pe nepusă masă, o floare. Iar floarea a prins să vorbească cu micul prinţ, și vorbele ei l-au încântat și l-au întristat în aceeași măsură, fiindcă i-au dezvăluit că dincolo de lumea așa cum o știe el se află încă multe-multe alte lumi.

Acest audiobook este reeditarea CD-ului Parfumul aspru al fictiunii.

Pretutindeni în lume, cărțile care ne învață normele comportamentului civilizat se bucură astăzi de un imens succes. "Codul bunelor maniere astăzi" nu face excepție: la douăzeci de ani de la apariție, s-a vândut în peste 300 000 de exemplare. Scris cu inteligență, deplin adaptat uzanțelor moderne occidentale și totodată celor românești, Codul este un veritabil bestseller național.

"Încercat-am sa înteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare însa ca lacrimile sunt urmele lor; dar fara ei nu stiam ca plângem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima înghitita de pamânt... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decât sa le reabiliteze." (Emil CIORAN)

"Daca îti acorzi un cât de mic ragaz, daca arunci, de jur împrejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (înca) functioneaza. Sarpanta lumii (înca) tine. Mai exista înca oameni întregi, traditii vii, întâlniri miraculoase. Traim într-un sos toxic, dar el contine înca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare înca sa ia în serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (înca) trai frumos." (Andrei PLESU)

Prima poveste e despre o dragoste târzie la Paris. A doua despre îngerii de lângă noi. În cea de-a treia veți simți un puternic miros de terebentină, iar în a patra, parfum de crini regali. A cincea vă aduce în auz un nume care zgârie și unul care mângâie. Prima poveste are miză și pariază pe nenoroc. A doua cade din fantastic în lumea noastră cea de toate zilele. A treia are realism, râs, nerv. A patra inocență, umor, visare. A cincea, cu ironie, face poezie și economie (politică).

Tara Westover was 17 the first time she set foot in a classroom. Born to survivalists in the mountains of Idaho, she prepared for the end of the world by stockpiling home-canned peaches. In the summer she stewed herbs for her mother, a midwife and healer, and in the winter she salvaged in her father's junkyard. Her father forbade hospitals, so Tara never saw a doctor or nurse. Gashes and concussions, even burns from explosions, were all treated at home with herbalism. Then, lacking any formal education, Tara began to educate herself. Her quest for knowledge transformed her.

Audiobook-ul de fata cuprinde textele integrale, în lectura autorului, a doua conferinte sustinute de Andrei Plesu în 2003 si 2005. Despre bucurie în Est si în Vest a fost rostita de Andrei Plesu în deschiderea Festivalului international de muzica simfonica de la Salzburg, 25 iulie 2003. Ideologiile între ridicol si subversiune a fost prezentata de autor la Landeskuratorium Bazern, Stifterverband für die Deutsche Wissenschaft, la 28 noiembrie 2005.

Paris, Cartierul Latin, într-una din mansardele pamântului: istoria otravita a sfîrsitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spatiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperisul de pe strada Odéon 21, s-a nascut opera care avea sa devina constiinta nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la scoala moralistilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.