Despre bucurie in Est și în Vest

Paris, Cartierul Latin, într-una din mansardele pamântului: istoria otravita a sfîrsitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spatiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperisul de pe strada Odéon 21, s-a nascut opera care avea sa devina constiinta nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la scoala moralistilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.

"S-a întâmplat la un moment dat ceva iesit din comun. Miracolul Occidentului. Ar fi putut sa nu se întâmple? Cine poate sti? S-a ivit o civilizatie altfel decât celelalte, care a împins omenirea pe drumul unde se afla astazi. Aroganta Occidentului a fost pe masura. În raport cu "ceilalti", puterea lui a atins o cota înspaimântatoare. Ne dam seama astazi ca a fost doar o faza a istoriei. Dar a putut sa para - atât de mare ajunsese sa fie distanta - ca e un dat fundamental al unei umanitati ierarhizate." (Lucian BOIA)

"Mi-am propus sa va vorbesc despre minciuna, ceea ce înseamna despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minti, pentru ca numai omul are parte de un "lucru" care poate sa exprime si care, exprimând, se poate misca în doua directii total opuse: adevarul si falsul intentionat. Acest "lucru" este limba. Voi vorbi despre minciuna nu în sensul ei "privat", ci în cel "public", asadar voi vorbi despre minciuna colectiva, în care unul sau mai multi îi mint pe multi care la rândul lor sunt fie mintiti, fie mint in corpore, traind împreuna cu cei care îi mint, într-un vast scenariu al minciunii." (Gabriel Liiceanu)

Licheaua este o figura eterna a umanitatii. Aceste pagini nu reprezinta insa un portret al lichelei universale, ci spectacolul intruparii ei in perioada numita "comunism". Licheaua care a facut cu putinta comunismul are desigur o multime din trasaturile lichelei eterne. Cu toate acestea, ceva o distinge de toate lichelele lumii: puterea ei de a se organiza si de a transforma lichelismul in regula a lumii si sistem.

Nu se poate sa nu te întrebi, din cînd în cînd, cum se face ca cei virtuosi au necazuri, în vreme ce pacatosii o duc bine. si, în definitiv, cum se împaca portretul unui Dumnezeu bun, iubitor, milostiv, cu existenta ubicua a raului în lume. Acestea sunt întrebarile Cartii lui Iov. Ea nu vine cu raspunsuri ultime. Dar îsi arata ca, punîndu-si asemenea întrebari, esti într-o buna si veche companie. Si ca, pîna sa ai un raspuns, te poti bucura de o capodopera a poeziei vechi-testamentare.

"Daca îti acorzi un cât de mic ragaz, daca arunci, de jur împrejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (înca) functioneaza. Sarpanta lumii (înca) tine. Mai exista înca oameni întregi, traditii vii, întâlniri miraculoase. Traim într-un sos toxic, dar el contine înca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare înca sa ia în serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (înca) trai frumos." (Andrei PLESU)

"Ingerii convertesc abisul dintre Dumnezeu si om intr-un spatiu al comunicarii. Ei dau consistenta si viata acestui spatiu, transmitand omului semnele lui Dumnezeu si lui Dumnezeu rugaciunile omului." Andrei Plesu

Acest audiobook este reeditarea CD-ului Parfumul aspru al fictiunii.

"Trebuie, mai întâi, sa va spun ca va citesc acum un capitol din cartea mea care se numeste Amintiri din pribegie. [...] Capitolul pe care vi-l citesc este ultimul din aceasta carte si, de fapt, este dincolo de pribegie, fiindca e vorba de socul întoarcerii mele în tara, dupa o absenta de patruzeci si cinci de ani. Eram în momentul acela la Paris, secretar general al unei institutii românesti benevole care se numea Casa Româneasca, si, impresionati peste masura de ce se întâmplase la Bucuresti în decembrie 1989, am hotarât sa venim la Bucuresti cu niste masini, aducând în tara lucruri care lipseau partidelor, universitatilor.

"Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmpla destul de des, din varii motive, rasfoiesc culegerile de perle de tranzitie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureala si impostura valaha are efectul paradoxal de a ma întrema. Avem, carevasazica, resurse de umor (fie si involuntar), avem înca resurse de vitalitate animala din care, cine stie, vor rasari, cândva, si florile gingase ale normalitatii!"