An nou, episod nou, format nou! Începem o serie despre Arthur Schopenhauer, singurul filosof (sper) care a împins pe cineva pe scări. Și da, vom vorbi despre asta. Singurul filosof (sper) care a fost abandonat de părinți nu o dată ci de două ori. Și da, vom vorbi și despre asta. Lăsați-mi în comentarii ce credeți despre noul format și dați-i un "hype" dacă vă place.

În acest episod, vorbim despre principiul rațiunii suficiente, despre ce înseamnă să EXPLICI ceva, și care este limita acestui proces purces porcesc. Dar ne va tenta și să ne uităm dincolo de aceste garduri transcendentale și să-l pomenim pentru prima dată pe Cel-Ce-Nu-Trebuie-Pomenit - nu Voldemort, ci numenul (în eng. noumenon).

Dacă vreți să susțineți acest podcast, puteți dona aici: https://www.patreon.com/octavpopa
- Facebook: https://www.facebook.com/podcastuldefilosofie
- Instagram: https://www.instagram.com/podcastuldefilosofie
- Aveți link-urile de Spotify, Apple Podcasts etc. aici: https://podcastfilosofie.buzzsprout.com

Support the show

https://www.patreon.com/octavpopa

An nou, episod nou, format nou! Începem o serie despre Arthur Schopenhauer, singurul filosof (sper) care a împins pe cineva pe scări. Și da, vom vorbi despre asta. Singurul filosof (sper) care a fost abandonat de părinți nu o dată ci de două ori. Și da, vom vorbi și despre asta. Lăsați-mi în comentarii ce credeți despre noul format și dați-i un "hype" dacă vă place.

Arthur Schopenhauer a fost unul dintre cei mai influenți și incomozi filosofi ai secolului al XIX-lea. Născut în Germania, el a devenit cunoscut pentru viziunea sa profund pesimistă asupra existenței umane, într-o epocă dominată de idealism și optimism filozofic. Ideea centrală a gândirii lui Schoppy-the-Boppy este că lumea este guvernată de o forță irațională pe care o numește „voință” — un impuls orb, nesfârșit, care ne împinge să dorim, să luptăm și, inevitabil, să suferim. Din acest motiv, Schopenhauer considera că fericirea durabilă este imposibilă: dorințele satisfăcute nasc altele noi, iar viața oscilează între durere și plictiseală. Deși pare sumbru, Schopenhauer nu era un simplu nihilist. El vedea în artă, muzică, contemplație și compasiune modalități reale de a suspenda temporar suferința. Muzica, în special, ocupa un loc privilegiat, fiind considerată cea mai directă expresie a voinței.

Support the show

https://www.patreon.com/octavpopa

Minune! A apărut o nuvelă episoadă! Vom discuta despre Maladia Mortală (Sickness onto Death), cartea care i-a adus lui Kierkegaard titlul de "tăticul existențialismului", adică un precursor al lui Sartre și toți francezii cu țigareta între dinți. Întâmplător, după cum vom vedea, ne vom apleca și asupra întrebării who's your daddy, dar asta în altă ordine de idei... Vom încerca să definim sinele ca tensiune/opoziție care se conștientizează pe sine (știu, sună șpanky, dar voi explica) și vom identifica cele două mari tipuri de disperarea: disperarea slăbiciunii și disperarea sfidării. După care trecem la Noica și distincția dintre un sine și o sine! Ceva lejer așa, de sărbători, deci :__).

Support the show

https://www.patreon.com/octavpopa